Comuna Vulturu

Constanța

Comuna Vulturu este atestată documentar din anul 1854.

După o hartă din anul 1861, Dobrogea – Bugeac, localitatea se numea și se scria Kartal, după anul 1879 se scria Cartal.

În anul 1933 s-a renunțat la denumirea din limba turcă, devenind Vulturu.

O legendă spune că în anul 1471 armatele turcești trecând pe meleagurile acestea undeva la intrarea în localitate îi aștepta un vultur bătrân, chiar și după trecerea convoiului, acesta, nu și-a luat zborul stând pe o stâncă.

Conducătorul convoiului (beiur) a decis să-și ridice tabăra pe acele meleaguri. După un timp de stat în zonă având toate condițiile: sursă de apă, terenuri de păstorit și mici păduri, a decis ca o parte din caravana sa, să rămână pe acele meleaguri. Ceilalți continuându-și drumul spre nord. Din spusele bătrânilor localitatea era așezată mai la sud de localitatea actuală din Valea Banciului până la intrarea în comună pe firul apei.

Undeva la intrarea în comună lângă pârâu se zice că ar fi fost un cimitir turcesc (descoperindu-se 2, 3 cranii în perioada 1966 – 1976).

Pe valea Banciului au fost fântâni săpate de turci, se zice că la plecarea acestora după războiul de independență din 1877 în aceste fântâni au fost ascunse podoabe fiind astupate cu pământ și piatră.

Tot pe firul apei mai jos de Valea Banciului a fost și o cișmea unde s-au găsit pietre inscripiționate.

Din bătrâni se spune că movilele, care sunt amplasate din loc în loc în localitate, au fost ridicate de turci prin pedepsele aplicate celor care erau condamnați pentru neplătirea dărilor, furturi, crime, fiind folosite ulterior drept puncte de observare în razboaiele ruso-turce.

Prima atestare documentară a comunei Vulturu, reiese din tacrirul extras din „DOCUMENTE PRIVIND ISTORIA DOBROGEI” ( 1830 – 1877) volum întocmit de Tudor Mateescu, București 1975, pagina 196, ce cuprinde răspunsuri date de către ciobanul mocan/creștin Manea Ion din Satul Siliștea, ținutul Sibiului, la data de 14 ianuarie 1854, ajuns pe aceste meleaguri ca urmare a transhumanței.

Tot din documentul mai sus menționat reiese că alături de populația turcă mai locuiau românii și alte etnii.

După războiul din 1877 o mare parte de români, mai ales din partea ardealului, au venit pe aceste meleaguri ridicându-și gospodării în partea de est a pârâului.